Despre sarcină

Ediția 32.08.06.2023
Dați share acestei ediții:

Nu știu cum a fost.. sau este pentru tine sarcina, dar pentru mine nu e ca-n filme.

Nu totul e roz, nu e cea mai frumoasă perioadă din viața mea și mi se pare ceva extrem de greu.

La prima sarcina, nu am avut pe nimeni alături, nu mai știam pe nimeni însărcinată. Am trecut singură prin toată experiența. Desigur, partenerul și familia mi-au fost alături, dar ei nu aveau habar prin ce trec și ce simt. Pentru mine a fost greu să fiu însărcinată prima dată, la fel este și acum. Nevoile și sentimentele mele nu sunt înțelese și totul se rezumă la bebeluș.

În sarcină, din cauza tuturor schimbărilor, femeile sunt mult mai sensibile, au altfel de probleme decât înainte și au mare nevoie de sprijin și înțelegere. Foarte multe persoane cred că persoanele însărcinate au nevoie de sfaturi, chiar dacă cei care le dau, nu sunt părinți sau au fost părinți cu 20-30 de ani în urmă. Nu ajută la nimic, aduce doar frustrări și multe neliniști.

Gravidele vor pe cineva lângă ele, pentru a le valida emoțiile, pentru a putea plânge fără rețineri și pentru a-și spune oful cuiva. Nu pentru toate femeile sarcina e ceva împlinitor sau magic. Multe dintre ele au diverse probleme de sănătate sau probleme cu sarcina ceea ce duce la mai multe griji și frici.

Pentru mine a fost greu să accept că nu mai pot, fizic, să fac totul ca și înainte; că sunt dependentă de o toaletă oriunde merg; că plâng din senin fără nici un motiv; că nu mă simt eu în corpul meu; că nu arat ca și gravidele din social media.

Sunt obosită, mă mișc greu, abia respir, nu am chef să mă aranjez și nu vreau să fiu judecată pentru asta. Sarcina este grea, corpul femeii trece prin schimbări extraordinare și tot ce se întâmplă în interiorul ei e uimitor. Cu siguranță sunt persoane pentru care, sarcina e ceva minunat și mă bucur, mi-aș dori să fie la fel pentru toate persoanele. Dar pentru cele care nu este, pentru cele care sarcina vine cu frici, griji, probleme de sănătate.. vă înțeleg.

Ce ai putea face pentru ca această perioadă să fie mai ușoară:

Să cauți o comunitate online sau offline de mame pentru a avea sprijin.

Să ai un medic empatic care să îți fie alături pe toată perioada.

Să discuți grijile și temerile tale cu partenerul tău.

Să citești articole, studii, cărți de specialitate de unde să te informezi despre sarcină și ce urmează după.

Cum este pentru tine perioada aceasta? Ești bine mamă? Sunt aici pentru tine, dacă dorești să vorbim ♥️

Îți doresc o sarcină liniștită, cu cât mai puține griji.

Georgiana

Abonează-te gratuit la wowmoms newsletter.

Momentul tău de respiro, cu informații și sfaturi despre viața de părinte și un strop de amuzament.

Este gratuit și te poți dezabona oricand. Citește politica de confidențialitate.