Operațiunea scutec

Ediția 4.14.12.2022
Dați share acestei ediții:

M ce ai în scutec?

M: TATA.

(copilul meu nu știe să pronunțe litera C)

Bine v-am găsit dragilor cu povestea despre ultima etapă prin care a trecut piticul nostru.


Operațiunea scutec

Totul se întâmplă la momentul potrivit, când copilul este pregătit. Am încercat de la începutul mămiciei să las lucrurile să se întâmple natural, fără să intervin, doar să fiu acolo să îndrum copilul și să îl ajut la nevoie. Uneori mi-a ieșit, alteori nu prea, fiindcă eram nerăbdătoare să se întâmple totul ieri dacă se poate.

De fiecare dată când încercam să grăbesc ceva, fie că a fost vorba de înțărcare, de învățarea copilului să adoarmă singur, de dormitul la el în cameră, de adaptarea la grădiniță, de renunțarea la scutec, nu au funcționat doar fiindcă îmi doream eu. Toate s-au întâmplat când el a fost pregătit, după multe discuții, multe povești citite și o tonă de răbdare din partea noastră.

Copiii ne iau ca și exemple pentru orice lucru fac și învață. Al nostru ne însoțea la baie de când era bebe, iar cu timpul a putut să observe ce se întâmplă acolo și să pună întrebări. Nu ne-am ascuns și am răspuns fiecărei curiozități. Pentru mine e important ca toate lucrurile pe care le fac oamenii, zi de zi, să le afle de la noi, părinții, noi fiind primul model în viața lor.

Pentru pregătirea renunțării la scutec am început să citim cărți dinainte să facă 2 ani pentru a-l învăța tot procesul și a-i explica mai ușor. 1 an de zile am tot povestit și l-am pregătit, ca anul acesta să facem pasul cel mare. Renunțarea la scutec.

Am cumpărat reductor pentru wc, după vârsta de 2 ani, i-am arătat cum se folosește și l-am folosit ocazional când cerea el, fără nici o presiune. Mai mult l-am ținut de decor 1 an de zile.

Undeva prin luna iulie (adică la vârsta de 3 ani și 4 luni), anul acesta, după multe discuții și după ce am cumpărat boxeri împreună (cum poartă tati, neapărat), dar musai cu tractoare și lego pe ei, a acceptat să renunțe la scutec.

Zis și făcut, simplu, ușor, natural.

Pe timpul zilei a acceptat să poarte chiloți, accidente au fost câteva la început, dar s-a obișnuit repede. Pe timpul nopții nu erau probleme, el nu mai făcea noaptea în scutec de pe la 2 ani.

A rămas problema cu caca, fiindcă nu voia să facă decât in scutec, așa că l-am mai lăsat câteva luni să poarte noaptea scutec ca să poată face treaba mare dimineața. În octombrie, am reluat discuția și am decis de comun acord, că în momentul în care e gata pachetul de scutece, o să poarte chiloței și ziua și noaptea și o să meargă la wc ca și noi.

A fost greu câteva zile, fiindcă nu i-a convenit, i-a fost frică să facă și ne-am chinuit puțin. Până am luat cartea ‘Tot ce știu eu despre caca’ și a văzut/învățat că e normal ce se întâmplă și toată lumea o face.

Pe lângă carte, au ajutat și poveștile/încurajările:

‘Uite ajuți caca să ajungă la familia lui de caca’.

‘Hai să facem pleosc în wc.’

Și am luat și-un spray care pufăie parfum plăcut după fiecare vizită la wc.

Ne-au ajutat și accesoriile foarte mult: chiloțeii, cărțile, olița cu scara și pinguin, spray-ul parfumat. Una dintre dorințele lui a fost să luăm oliță cu scară, cum are Conni, atunci a început să fie mai interesat și să coopereze.

Toate la timpul lor.


Articole


Recomandare de carte

Abonează-te gratuit la wowmoms newsletter.

Momentul tău de respiro, cu informații și sfaturi despre viața de părinte și un strop de amuzament.

Este gratuit și te poți dezabona oricand. Citește politica de confidențialitate.